Marieva Ionescu

Marieva Cătălina Ionescu, 26 de ani, născută în Bucureşti. După un an fructuos la Facultatea de Matematică, a absolvit Facultatea de Litere la Universitatea din Bucureşti, secţia Română-Franceză şi masterul de Studii literare româneşti la aceeaşi facultate. În prezent, este doctorandă cu o teză intitulată De la suprarealism la refuzul falsei conştiinţe – proza lui Gellu Naum. A semnat până în 2010 cronica de poezie în revista Noua literatură şi colaborează (rar, dar bine) cu articole în Convorbiri literare, Altitudini, România literară, Luceafărul. Este coautoare a romanului colectiv Rubik (Editura Polirom, Iaşi, 2008). A tradus din franceză romanele Incest şi Rendez-vous de Christine Angot (Editura Leda, 2008, 2009) şi Le roman des Jardin de Alexandre Jardin (Editura Humanitas, 2011). Este prezentă cu poezii în antologiile Rimbaud 2006 şi Rimbaud 2007 ale tinerilor poeţi de expresie franceză, publicate la Maison de Poésie, Paris. A colaborat, ca redactor şi corector, la editura Humanitas. În prezent este redactor la editura Corint.

Se pare că poezia anilor 2000 (cea care se întâmplă şi cea care se scrie) divorţează numai de un public – format atât din interpreţi amatori, cât şi din interpreţi profesionişti – uşor anchilozat, cu artroză precoce, căruia îi lipseşte o provizie decentă de baterii, dispozitive şi accesorii de ultimă generaţie: bucuria, umorul, ironia şi autoironia, inteligenţa, viteza de deplasare, fairplay-ul, răbdarea de a privi croite exact pe măsurile mediului înconjurător, în mare pericol, nu-i aşa, să-şi epuizeze resursele naturale.

Alex Goldiș

Alex Goldiș s-a născut pe 26 aprilie 1982. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este doctor în filologie – cu distincția summa cum laude – al aceleiași Universități. A fost redactor al revistelor Echinox (2003-2005) și Verso (2006). În prezent, este redactor al revistelor Vatra, Cultura și Steaua. A publicat aproximativ 200 de cronici literare și eseuri în: Cultura, Vatra, Bucureștiul cultural, Echinox, Tribuna, Steaua, Cuvântul etc. Prezent în volumele colective: Horea Poenar (coord.), Dicționar Echinox, 2004; Ruxandra Cesereanu (coord.), România înghesuită, 2006; Sanda Cordoș (coord.), Spiritul critic la Cercul literar de la Sibiu, 2009, Sanda Cordoș (coord.), Spiritul critic la Liviu Petrescu, 2011; Coordonator al colecției „Prozotheca” a Editurii Casa Cărții de Știință. Distins cu premiul „Tânărul critic al anului 2010” în cadrul Galei Tinerilor Scriitori.

Midlife crisis-ul poeziei actuale

Mă tem că la un mic bilanț al istoriei recente, poezia tânără pare încărunțită prematur, dacă ne gândim că după 2005 au fost rare, de nu cu totul inexistente, cărțile de excepție. Emulația a luat sfârșit încă din prima jumătate a deceniului. Poeți care au reușit să convingă la debut sau la al doilea volum revin spre finalul deceniului cu cărți dezamăgitoare. Cazurile cele mai flagrante sunt Marius Ianuș, cu „Ștrumfii afară din fabrică!”și Elena Vlădăreanu, cu „Spațiu privat”. Deși decente, ultimele volume semnate în 2009-2010 de Dan Coman, Claudiu Komartin, Radu Vancu sau Teodor Dună nu mai dau nici ele măsura talentului individual probat anterior. Nu știu dacă e legitim să se vorbească deja de o veritabilă criză de creație – la urma urmei, majoritatea douămiiștilor au în jur de 30 de ani –, însă se prea poate ca o poezie care a speculat cu furie fantasmatică Răul tranziției (climaxul din jurul anilor 2000), pariind total pe hărțuirea reciprocă dintre eu și real, să-și fi epuizat resursele odată cu mica stabilitate socială din a doua parte a deceniului. Și nu mă bazez aici pe o hazardată ipoteză deterministă, ci chiar pe imaginarul din volumele mai recente, cu totul „îmblânzit”: căci în subiecte și tematici propriu-zis domestice – nașterea, iubirea parentală, relația antipatică cu rudele, dilema alcool-soție –, poeții de azi nu se simt deloc la ei acasă. Dacă nici spectrul amenințător al adâncirii crizei sociale nu-i mai scoate din acest midlife crisis precoce (scuzată să-mi fie poanta macabră), s-ar putea să fie nevoie de o revoluție de formulă poetică în care însă nu-i deloc sigur că tot ei vor fi protagoniștii.

Bogdan Coșa

BOGDAN COȘA (n. 1989)

Am absolvit Facultatea de Litere (Universitatea Transilvania din Brașov) cu teza de licență Hip-Hop: între literatură și maculatură, proiect la care încă lucrez și pe care nu-l pot dezvolta într-o disertație pentru că nu suntem într-o țară civilizată, deci nu ne putem specializa în ceva foarte contemporan. Al’fel, foarte bine, masterand la Teoria Literaturii și Literatură Comparată (UB), gambler profesionist și, de cîteva săptămîni, scriitor (vezi romanul Poker, ed. Cartea Românească).

GENERAȚIA 2000. PREDAREA ȘTAFETEI?

Cazul Generației 2000 nu mai este demult un subiect fierbinte în presa culturală românească, chiar dacă reprezintă ultima mișcare literară omogenă, atît din punct de vedere cronologic – fiind cea mai apropiată de noi în momentul de față –, cât și din punctul de vedere al posibilității emergenței unei noi mișcări, a unei inversiuni a polilor etici și estetici de asemenea amploare în contextul socio-economic postcomunist, postmilenarist ș.a.m.d.

Astăzi, la cinci ani după ce Răzvan Țupa declara într-un articol că douămiismul a murit, consider interesantă reevaluarea acestui fenomen literar stins prematur sau, cine știe, intrat într-o buclă temporală (și, poate, temporară), tras cu putere înăuntrul unei găuri negre a istoriei literare din care nu știm dacă va avea forțe să iasă, așa cum unii poeți ai generației apocaliptice cred cu tărie, sau dacă în viitor, în epoca postmoralistă spre care se face deja ușor, dar vizibil, trecerea, vor gravita simpli scriitori, independenți, fără manifeste sau orgolii de apărat în fața predecesorilor (evident, vorbesc în numele meu), pe care îi vor privi ca pe niște obiecte de muzeu, cu nostalgia luptelor intergeneraționale și a idealismului pierdut.

fotografii de Livia Ștefan

Mihail Vakulovski

Mihail VAKULOVSKI s-a născut pe 10 august 1972 în URSS (Chişinău). În 1994 absolveşte Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova, în 2002 susţine doctoratul la Universitatea Bucureşti (cond. şt. – Nicolae Manolescu). Autor al cărţilor: „Nemuritor în păpuşoi” (poezie, Ed. „Arc”, Chişinău, 1997, grafica – Mihai Bacinschi; ediţia a II-a – la editura Vinea, Bucureşti, 2006. Grafica – Al. Pecican), „Nicolae Manolescu” (monografie, Ed. „Aula”, Braşov, 2000), „Caiet cu zmei de care n-am mai ridicat niciodată nici măcar în copilărie” (poezie, cu un comentariu grafic de Dan Perjovschi, „Biblioteca de Poezie”, Bucureşti, 2002), „TU”, cu Alexandru Vakulovski (ilustraţia copertei – Dan Perjovschi, „Biblioteca de Poezie”, Bucureşti, 2002), „Tatuaje” (poezie, Ed. Vinea, Bucureşti, 2003, coperte – Dan Perjovschi), „odada” (poezie, Ed. Vinea, Bucureşti, 2004, coperte – Ştefan Baştovoi. Ediţia a II-a – 2009, coperte – Al. Pecican), „Holocaustul evreilor români (Din mărturiile supravieţuitorilor)” (istorie recentă, Ed. Polirom, Iaşi, 2004), „Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene” (poezie, Ed. Pontica, Bucureşti, 2005), „ИЛЬ ПЛЁ” (poezie, Biblioteca Argeş, Piteşti, 2006), „Autobiografie” (poezie, Biblioteca Stare de Urgenţă, Chişinău, 2009), „nEUROCHIRURGIE” (teatru, Ed. Vinea, Bucureşti, 2010, coperte – Al. Pecican), „Portret de grup cu generaţia „optzeci” (Poezia)” (critică literară, Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2010, coperte – Mugur Grosu, prezentare: Nicolae Manolescu), „Tiuk! (antologie de proză Klu)” (cu Alexandru Vakulovski, Biblioteca Revistei la Plic, Bucureşti-Chişinău, 2010). Prezent în mai multe antologii din ţară şi din străinătate. Traducător din literatura rusă (Vladimir Vîsotski, Bulat Ocudjava, Daniil Harms, Marina Vlady, Victor Erofeyev, Vladimir Sorokin, Venedikt Erofeev, texte din muzica rock, etc.). Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova & Premiul SOROS pentru „Nemuritor în păpuşoi” (1997), Marele Premiu Underground Literar pentru Management Cultural Performant (2001), Premiul Underground „Zona alternativă” pentru „Biblioteca Tiuk!” (2002), Premiul Tomis pentru cel mai bun traducător (Constanţa, 2008), Premiul Timpul (Chişinău) pentru cea mai bună carte de critică literară din 2010, pentru „Portret de grup cu generaţia „optzeci” (Poezia)”. Membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO) şi al Uniunii Scriitorilor din Moldova, a făcut parte din echipa naţională a României la Cupa Naţiunilor de la Baku (2007) a jocului intelectual „Ce? Unde? Cînd?”. Fondator al revistei web Tiuk!, pe care-o realizează de 10 ani împreună cu Alexandru Vakulovski, Carmina Vakulovski şi Dan Perjovschi. Blog: http://vakulovski.livejournal.com/. Redactor şef la revista „Zile şi Nopţi” (Braşov), redactor la „Sunete” şi realizator al revistei web Tiuk! (k-avem kef) – www.tiuk.reea.net/.

 

2000 de metri garduri

Nu e prea igienic să dai verdicte legate de o generaţie care e încă în mişcare şi în general în literatură tema generaţiilor stă pe un rucsac cu ouă clocite. Cînd aud/citesc „generaţia 2000” mai întîi îmi vine în minte antologia lui Marin Mincu, dar generaţiile de creaţie se formează pe găşti, aşa cum s-a întîmplat şi cu „optzeciştii”: Cenaclul de Luni de la Bucureşti, grupul clujenilor (echinoxiştii, dar nu numai), ieşenii, braşovenii şi restul… Aşa e şi cu generaţia 2000, care încă nu s-a format bine şi deja transmite… ştafeta… Cine e acel curier special care are sînge să facă asta? Cine l-a împuternicit şi cine i-a încredinţat ştafeta? Îl aşteaptă cineva la… destinaţie? Are cui s-o transmită?

Iulia Militaru

Iulia Militaru s-a născut în 1978, la Bucureşti. A studiat medicina, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, din Bucureşti, apoi limba şi literatura română la Facultatea de Litere, din cadrul Universităţii din Bucureşti. Şi-a obţinut diploma de masterat în Teoria Literaturii, în anul 2006, iar acum este doctorand în literatură română, cu o teză despre discursurile despre nebunie în secolul al XIX-lea românesc. Din 1999, este membră în „Societatea medicilor scriitori şi publicişti români”. A publicat mai multe cărţi pentru copii, la editura Noriel Maxim, o plachetă de adagii şi un eseu aforistic, la editura Viaţa Medicală Românească. În 2010, i-a apărut primul volum de poezie: „Marea Pipeadă”, publicat la editura Brumar, pentru care a primit premiile: „Tânărul poet al anului 2010” şi „Tânărul scriitor al anului 2010”, în cadrul „Galei Tinerilor Scriitori”.

O nouă generaţie literară? Înainte de a ne pune o astfel de întrebare, cred că ar trebui să încercăm o mai bună definire a Generaţiei 2000, să îi descoperim adevăratele trăsături şi nuclee programatice, ce orizonturi de aşteptare a reuşit să impună. Apoi, am putea încerca să identificăm în aşa-zisele apariţii „noi” şi indicii necesari constituirii altei generaţii. Până acum s-a vorbit doar de o posibilă întoarcere la lirism (nu e locul aici să discut motivele acestei „simplificări”), argument insuficient pentru a susţine înlocuirea unei generaţii cu alta.

Dincolo de toate astea, nu pot să nu remarc „rămânerea în urmă” a acestui mod de abordare a câmpului literaturii: criteriul generaţionist îmi apare ca depăşit şi ineficient azi. Pe de o parte, el se bazează pe o anumită dinamică a centralului şi marginalului, ceea ce menţine încă existenţa unui centru tare, care se impune la un moment dat; pe de alta, tocmai această dinamică face ca, în cadrul câmpului, să se manifeste relaţii de putere. O astfel de imagine asupra literaturii pare a nu fi conştientizat încă intrarea noastră în alt secol, secolul XXI – nu „coagularea” într-o generaţie, ci dispersia ar trebui să ne intereseze.

un cristian

personal literar auxiliar. autentic. nu-l veți găsi în manifestele și enumerările generaționiste tocmai pentru că n-a avut viziune de „tânăr scriitor”. proiecte de anduranță: o Bibliotecă de poezie (2001, din 2007 blog), revista Pana mea (cu Ciotloș, Oana Ninu și SGB ca redactori fondatori). Inventează sistemul editorial underground (colecții gratuite), produce ediții sonore de carte (ieudul fără ieșire la reportofon, în 2001, ca și Copilul cafea sau Hârtie igienică). Redactor la Observator cultural (interviuri și suplimente), publică în Fracturi (ambele serii), tiuk!, Ziarul de duminică, România literară. A criticat, contestat și parodiat Editoriada și s-a disociat de pleșcari, veleitari și profitorii literari. Blogger și editor la Casa de pariuri literare (proiect alături de Victor Jalbă-Șoimaru). A editat, la Charmides-Ninpress, prima reeditare după 15 ani a ieudului fără ieșire (2009). Are în grijă arhiva foto Ion Cucu, a realizat materiale (audio și video) cu peste 100 de scriitori (scriitori, nu papițoi) și deține cea mai importantă arhivă fracturistă. Un Târg Alternativ de Carte la activ și mai multe proiecte fără „inspirație”, dar care au „inspirat”. Coordonator de programe al Uniunii Scriitorilor din România, producător al câtorva documentare ce stau să fie lansate. În 2011 îi apare Morții Mă-tii, un roman al unui personal literar auxiliar aflat sub sloganul Literatura română scrie pe mine.

La mâna altora

Cum putea literatura să nu țină pasul cu vremurile? Criza morală, incertitudinile financiare, lipsa viziunii, neglijarea educației, mafia premiilor și traficul de influență al politicilor locale, necirculația valorilor și absența deadline-urilor, heirupismul tradițional și tactica „focul la ei” nu puteau duce decât în jos. Foarte jos.

Dovada? Optzeciștii lui Cărtărescu au beneficiat de o antologie alcătuită de Al. Mușina. Au impus și consolidat o revistă ca Observator cultural și au lansat cel puțin o editură: Paralela 45. Târgurile de carte sunt ideea lor (Nedelciu).

Nouăzeciștii lui Cristian Popescu au produs un manual de literatură al lui Daniel Bănulescu, au rezistat eroic prin Ziarul de duminică și s-au rătăcit prin beciurile unui poet-editor, editor-poet, cine să-l creadă?, Nicu Tzone. Experimentul literar al tranziției le aparține (Playboy).

Cu handicapul financiar la vedere, 2000-iștii lui Ianuș au fost la mâna altora. Și-au fracturat speranțele prin tirajele incerte ale editoriadei, au fost botezați și rebranduiți ca generație așteptată și milenaristă, au devenit utilitari prin șansa internetului și au ajuns, fără să știe prea bine cum, într-o antologie a marginalului DDM. Frica, neputința, dependența financiară le sunt în sânge.

Diferențele țin de calitatea umană, de educație, de resurse și de ideea despre literatură.

În aceste condiții, ștafeta, dacă e să existe așa ceva, e una din ce în ce mai ușoară și mai puțin relevantă.  S-a ajuns mult prea jos. Un întreg sistem a ajuns să fie discreditat, să cadă în derizoriu, să depindă doar de banii altora.

Ușor de dus cu zăhărelul, învățați cu orice și predispuși la așteptare, mulți dintre 2000-iști au picat în plasa vremurilor. Și-au aservit talentul intereselor financiare. Problema nu e decât că media de vârstă a celor predispuși la moda compromisurilor  a scăzut dramatic. Impasul financiar național nu dă semne decât pentru o prelungire a crizei morale și-a confuziei valorice. Iar pirateriile și coteriile sunt formele de manifestare.

Foto 2 de Ion Cucu.

Andra Rotaru

Andra Rotaru s-a născut în 1980 şi este, în prezent, editor-coordonator al Agenţiei de Carte (www.agentiadecarte.ro) şi colaborator al unor reviste de cultură din ţară (Dilema Veche, Dilemateca, Luceafărul, Hyperion). A debutat editorial în noiembrie 2005 cu volumul de versuri “Într-un pat sub cearşaful alb”, Editura Vinea. Volumul a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu, Premiul Naţional Mihai Eminescu – Opera Prima, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi Premiul Naţional Tudor Arghezi. În anul 2008, volumul de debut al autoarei apare la Editura “Bassarai” din Spania (“En una cama bajo la sabana blanca”). În 2008, a participat la primul program pro-lectură organizat sub auspiciile Casei Regale a României, “Scriitori pe Calea Regală” (iniţiat şi coordonat de Dan Mircea Cipariu) şi a scris jurnalul de călătorie (“Scriitori pe Calea Regală,” Editura Brumar, 2008). Este prezentă în antologii din ţară şi străinătate, şi a publicat în majoritatea revistelor de cultură din ţară. În anul 2010, în cadrul Târgului Internaţional de Carte Bookfest, îi apare cel de al doilea volum de poezie, “Ţinuturile sudului”, Editura Paralela 45.

 

Generaţia 2000. Predarea ştafetei?

Nu ştiu până la urmă cum se poate preda o ştafetă literară, termenul mi se pare fie ludic, fie tehnic. Dacă îl raportăm totuşi la aşa numita Generaţie 2000, poate mai pragmatică sau gregară decât mi-aş fi dorit, atunci această ştafetă este un termen pe măsura ei. De altfel, cine face parte din Generaţia 2000 şi cine e lăsat pe dinafară? Şi, mai ales, de către cine? Dacă la capătul unui sprint pentru vreo flacără olimpică trebuie depusă această ştafetă, sau dacă, în momentul ajungerii cu simbolica Generaţie 2000 la o linie de sosire va primi vreun scriitor şi vreun laur, să o văd! Care pe care va îmbrânci ca să se bucure de lauri, va mai funcţiona spiritul de turmă sau nu?

Nu mă prea interesează decât acele cărţi care-mi fac bine, care mă emoţionează, care mă fac să gândesc şi care îmi menţin fantezia că autorii unor astfel de cărţi au ceva structural aproape inuman de frumos şi de liniştitor. Dacă sunt anonimi sau generaţionişti, dacă există cu adevărat sau au dispărut de mult, probabil că nu mai contează decât pentru foarte puţini.

PS: Probabil că în momentul predării ştafetei imnul Generaţiei 2000 ar fi ceva de genul: Shake rattle and roll! J

Adrian Diniș

Adrian Diniş (n. 4 iulie 1986, Bucureşti) este absolvent al Universității Româno-Americane, secția de Informatică managerială. A debutat cu Poezii odioase de dragoste (Editura Vinea, 2010). A publicat în majoritatea revistelor importante din ţară: Convorbiri literare, Luceafărul, Tomis, Tribuna, Dacia literară, Mozaicul, Poesis, Egophobia etc., a susţinut lecturi în cele mai importante cenacluri (Institutul Blecher, Cenaclul de la Muzeu, Marin Mincu) şi la Târgul Naţional de Carte de Poezie şi a câştigat în ultimii ani cam tot ce se putea câştiga la concursurile pentru poeţii nedebutaţi. Are singurul blog cultural specializat pe concursuri literare, pentru care a și fost, alături de Mihail Gălățeanu, invitatul unei ediții de fresh literar organizate în Club A de către un cristian cu tema Haina, halta și harta premiilor literare de poezie. Tot pe blogul său încearcă să mențină pulsul poeziei în viață.

Predarea ștafetei

Astăzi se simte tot mai mult o schimbare de paradigmă și mai ales o epuizare a formulelor care au fost atât de proaspete la un moment dat. Au rămas doar cei mai buni, autoironici, creativi și arareori lipsiți de expresivitate. Se pare că totul merge cumva matematic ca un fel de șir al lui Fibonacci. Generației nouăzeciste i-a priit umbra, douămiismul a venit foarte agresiv și zgomotos, iar vocea lui se mai aude încă undeva departe, pentru ca noua generație să se formeze mult mai tăcut și să fie mult mai eterogenă din punct de vedere al formulelor abordate, ceea ce îmi amintește de capetele generației optzeciste și mă face să cred că va fi o parte mai glamour, mai rock-star și o alta underground, mai boemă.

Din ceea ce văd, nu numai la mine, critica a trădat poezia, demisionând în masă în ceea ce privește receptarea critică a vocilor profesioniste, fiind înlocuită mai ales de entuziasmul bloggerilor, de spiritul teluric al găștilor și de PR. Mai am și impresia că fotoliile din cele mai bune locuri au fost deja ocupate, iar ceilalți trebuie să se mulțumească doar cu locurile rămase, dacă vor să vadă în continuarea filmul cu poezia contemporană. Asta și pe un fond de dezamăgire totală, în ceea ce mă privește, și a unei vocații a ratării, la care mă pricep tot mai bine, mă face să cred că nu există decât alergători de cursă lungă și iepuri și că din poezie lipsește cu desăvârșire spiritul de echipă și un-doiurile spectaculoase și că trebuie să ne bazăm doar pe acțiunile individuale.

Marius Miheț

Doctor al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca cu o teză despre proza generaţiei ’60. Cronicar literar şi redactor asociat la revista „Familia”. Redactor colaborator la „Poesis internațional” (ian-dec 2010). Debut publicistic: 2000 în „Observator cultural”. A publicat 200 de studii şi articole de critică şi istorie literară în revistele „Familia”, „Adevărul litrerar şi artistic”, „Cultura”, „Observator cultural”, „Cuvântul”, „Caiete critice”, „Vatra”, „Discobolul” etc. A îngrijit ediţiile: Constantin Ţoiu, Căderea în lume (Prefaţă, note bio-bibliografice, dosar de  receptare critică), Bucureşti, Ed. Art, 2007 şi Constantin Ţoiu, Vrăjeli (de buzunar) (note bio-bibliografice). În prezent este lector universitar la Facultatea de Litere din Oradea.

O ștafetă invizibilă, recunoscută până aproape de abisurile modernității, devine inexistentă pentru radicaliștii moderniști și epatantă și legitimantă pentru cei de astăzi. Din păcate, o anumită comoditate a criticii autohtone dă tonul unui canon al actualității din care sunt excluși reprezentanții discursului transgresiv, chiar dacă aici rezidă noutatea reală, preferând, în schimb, o schemă neomodernistă comună și întrucâtva datată. Defilând cu cei din urmă, pierdem din vedere arhitectura reală a literaturii „tinere”. Mă interesează cum evoluează acei (re)debutanți care au încercat o schimbare de paradigmă, încadrați în diferite categorii perimate, mulți desființați din pricini aiuritoare și prea puțin din motive estetice ori pur și simplu valorice.

Ediția 2011

desenul afișului, ca și la ultimele două ediții, îi aparține lui Dan Perjovschi (desene făcute special pentru acest proiect)